Cuvinte spuse Ecaterinei în izbuşca ei


O mână care a crescut dintr-un fir
de praf
a dărâmat un om.
O mână care a crescut dintr-un munte
a tăiat o coadă de furnică.
Pe ce notă muzicală a căzut coada ta, şopârlă?

Noi am mers prin valea aceasta
cu toate păsările pe vioară.
Şi ceea ce au cântat ele,
au înţeles doar cei mai blânzi dintre agricultori.
Dacă vom vorbi suav despre suflet,
dacă vom vorbi suav despre suflet
ne vom înţelege cu ceasul de la mână
şi Dumnezeu va închide ochii
pentru că timpul nostru este obrăznicie de copil.

Ecaterina, noi am putea face din stuf şi altceva decât soldat?
făină, de exemplu,
aşa cum din viaţă tu ai făcut o pâine caldă?
Am învăţat, de curând, că din inima mea
atât de asemănătoare ţie, pot face un banc sec
care nu va fi uitat vreodată.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *