În mijlocul lanului verde


În mijlocul lanului verde, de grâu
tăcerea este a mea.
Mână prinsă de corp, suflet prins de om.
Aproape, un ied întîlnește pământul
în frăgezimea începutului său de cântec,
iar o pasăre străină mie, dar, fiind frumos de spus, voi spune şi eu, ciocârlie,
o astfel de pasăre
face ca lanul, cu iedul şi spicele lui
să fie reîntoarcerea mea în lume.
Se liniştesc toate: adiere, frică, timp,
se desprind bucăţi gustoase de cer
și cad în neştiinţa de a fi ied,
de a fi viu
în lan de grâu,
departe de uimirea mea
profanator de omenească.
În lanul verde, de grâu regret
că lucrurile sunt înţelese
şi toate, când nici măcar nu apucă să fie ele însele un pic,
au devenit ale noastre.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *