Labirinturi 2


Nu s-a schimbat nimic.

Doar marea a rămas în corpul meu.

Nu s-a schimbat nici felul meu de a îngenunchea

înaintea acestei figuri care ne mutilează.

VIsez ades că un arbore hidos îmi retează mâinile.

Desigur, îmi spun, cu ce altceva m-ar putea lovi acel histrion?

Ador copacii și mâinile.

Mâinile în care îmi las timpul.

Îl frământ ,îl lipesc de zid și simt cum piatra îl înjosește.

Spun că nu s-a schimbat nimic.

Îi spun mării.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

2 gânduri despre “Labirinturi