Mă întorn cu fața la peretele vostru


Atunci, ultima dată, v-am spus că mă întorc la toamnă.

Nu vom mai fi atunci.

Ba da, veți fi pentru că trebuie să ascundem în oglindă

religia noastră. Mă întorc să vă aduc, pe razele de lumină

ce intră în izbușcă, frumoase corăbii din Levant

și pietre fierbinți, stridente să le așezați pe ochi.

Am regretat mereu că în lacrimile voastre

nu a curs altceva decât nisip.

Nisip, nisip, nisip

azvârlit din toate timpurile în naivitatea voastră,

pedepsiți o viață să vă înălțați case de nisip.

Atunci, ultima dată, v-am spus că în ceasul nostru Dunărea

a înghețat și lotca aduce umbrele să se odihnească la mal.

Nu mi-ați răspuns. Priveați senini cum își dărâmă păsările cuiburile.

Regretele voastre s-au topit în cântecul de lebădă

și noaptea putea veni. Mă întorc să vă cer iertare

și voi să-L invocați pe Dumnezeu

uite că m-am ascuns atunci când m-am rugat.

Mă întorc pentru că pereții au amuțit când i-am întrebat

despre suferința voastră și azi îmi ascult bătăile

inimii rezonând în varul scorojit, în casa pustie,

sufocată de tăcere până la nebunie.

V-am promis. M-am întors… Și am adormit

între crucile voastre ca un pui de codalb.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.