Mă numesc Palagheia


Mă cheamă Palagheia, domnule jandarm.
Când îmi abandonam copiii, oamenii îmi spuneau
„Palahie, Palahie, te bate Dumnezeu!”

Femeie de pală. De hie.
Adevărat. Sărăcia m-a spălat pe cap
când mama era la muncile câmpului.
Lumină se făcea ades în casa noastră când mă frigeau tălpile
de atâtea praguri
pe care am cerut zer sau pâine uscată.

Femeie frumoasă a cristelniţei,
femeie rece a vadurilor,
femeia idioată a oamenilor
care mă scot în mijlocul drumului
să vadă cât pământ pot strânge în pumn,
câtă salivă se va usca în praf şi o vor mirosi câinii.

Mi se spune Polea.
Copiii din vecini mi-au auzit numele, şi-au botezat mascota, un porc de plastic, Polea.
Mi-au văzut vlăstarii, s-au jucat, au râs, i-au întrebat cum îi cheamă.
Şi-au cumpărat alţi porci de plastc
ca să-i boteze cu numele copiilor mei.
Toţi porcii de plastic poartă numele copiilor mei.
Astfel, i-am văzut cu pielea roz şi rât
pe Niculai, Nina, Lizica, Maria, Grigore, Andrei, Vasca
şi, în fruntea lor, marele porc, Polea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *