Nalba albă (Ecaterina)


Am sărutat icoanele ca să nu se întristeze bunica mea, Ecaterina.
Era mândră ca un general de brandenburgurile mantalei
să mă vadă în faţa sfinţilor.
A aşezat o masă între mine şi ei,
a umplut-o cu măceşe, crizanteme, cnâş, sosuri.
Era bine să stea o masă bogată între mine şi sfinţi.

Din viaţă i-a rămas doar dreptul
de-a fi ea prima
cea care sărută icoana la sfârşitul slujbei.
„Ecaterina, crezi că eşti singura care vrea să aibă crucea ei de sărutat?”
„Marusea, îţi dau crucea mea.
Cu Isus răstignit frumos pe ea
ca s-o văd pe bunica mea, Ecaterina, copilul meu Ecaterina cu ochii larg deschişi.”

Era îngrijorată că voi săruta picioarele lui Isus singură.
Mai am de sărutat o cruce de lemn,
apoi voi striga la umbra troiţei „bună ziua”.

Am fustă lungă, cu trei dungi, Ecaterina are cinci, mai am puţin până la cinci
şi, într-o duminică de iulie, am sărutat singură picioarele lui Isus.
Noaptea mistreţul mi-a lăsat un cap de lebădă în stuf.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *