Periodice din scara blocului


La ora zece, cade ultima semilună
şi nu se aude, în surdină, decât promisiunea lui Mahomed
că toţi credincioşii vor primi în Rai o hurie.
La zece jumate sângele lumii se adună în rigole
ca să-l vadă o privire mai tristă ca a fetei afgane
în timp ce
ţigăncile cântă lângă containerele din Berceni.

La unsprezece fix se pregăteşte o nouă revoltă de Amritsar
încă nu zboară corbii, dar tot vor răpăi mitralierele,
apoi la capătul ţevilor vor veni şi Eriniile.

E un inevitabil gust de pelin în ceaiul de mentă
cana se sparge de zid ca o inimă
şi nu se aude decât nepotul vecinei târşâind sania pe scări.
La unsprezece şi douăzeci sună reminder-ul.
Îmi amintesc
că avem uşă nouă şi degete care au uitat cum se bate
cum se sună, cum se pun pe rană.

La miezul nopţii un copil moare înjunghiat
când Lakme se otrăveşte cu frunzele de datura.
Nu se aud decât bliţurile aparatelor de fotografiat
şi Gorunul mut ca o lebădă pregătind copiilor ucişi sicriul.
Îmi torn vin roşu pe câteva frânturi din Delibes.
Aş vrea să mă audă din ambulanţă,
la 19 ani meriţi să ţi se cânte din Delibes în timp ce mori.
La unu noaptea se tace din nou.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *