Permite-mi să plâng


Un prozator mi-a spus „dă-ţi jos inelele de argint
Altfel nu o să poţi urca din nou la paralele”
N-am înţeles de ce ar trebui să dau jos
Ca să pot urca?
Cu ani în urmă trăiam intens pe calorifer
Cu mâinile încărcate de inele
Aşteptând să se trântească uşa liftului ca să ştiu
dacă eşti tu.
Nu-mi dădeam inelele jos, totuşi mă urcam pe pereţi
Ca o privire de muribund pe patul de spital.

Între lumânări icoanele se dau jos de pe cruce
Ca să poată urca la cer
În rest, carnea stă bine pe mine, inelele pe mâini,
Eu pe calorifer
Blestemând cu salivă pe pumni pilitura de fier
Din fiecare atriu şi ventricul.
Ani de zile m-am încălzit cu o inimă de calorifer.
Nu am coborât nici pentru apă, aveam totul în mine,
Făcusem răni adânci, dar mi-ai venit, dragă paliativ
Am coborât împreună în ceară, ne-am înălţat la cer
Concurându-l pe Tatăl Nostru.
Ne permitem, ne-am îndrăgostit, dar răstignită
Am fost eu pe un calorifer ruginit.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *