Rămâi Martie


Aidei Hancer

ramai-martie-minNu mai ştiu cum a fost.
Eu m-am împiedicat de tine
în timp ce dădeai la o parte fiecare piatră,
căutând fratele siamez
sau te-ai împiedicat tu de mine
când dădeam la o parte fiecare piatră,
căutând potopul.
Îmi amintesc doar c-au urmat scuzele, câteva replici
apoi mi-ai propus
să ne aşezăm pe un monument
să urmărim păsări, oameni, câini şi să le cerem socoteală.
La sfârşit, am decis că toate nimicurile sunt poetice
şi toate începeau să ne molipsească.

Am împărţit un şotron,
dar înainte de asta l-am întins peste Dâmboviţa,
Maiakovski şi Adi Diniş.
Aveam şotronul nostru,
îl stăpâneam, îl puteam da şi altora.
Ai scris o poezie, ţi-a scăpat un vers
şi acela a fost primul meu vers.
Ştiu sigur că nu mângâi, nu râzi, nu-ţi pierzi cumpătul,
nu dansezi, nu cânţi, nu-ţi plac florile,
doar pisicile,
dar oare plângi vreodată?
Atunci când reapari ca o ploaie de martie,
plângi tu sau plânge altcineva pentru tine
ca să am eu o ploaie de martie din partea ta?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *