Regele bufonului 4


Am văzut genul de apus

care face din regulile semantice bufoni şi regi.

Speriat este semnul

care nu mai poate ţine pe suflet

un cuvânt despre om.

 

Nu ştiu ce este imens în seara aceasta:

soarele sau faptul că nu-l pot atinge.

Aşa cum nu vom şti niciodată la apus

cine este bufonul

care a numit un rege peste noi.

 

Dar apusul despre care vorbesc

are umilinţa de a sprijini o casă mică.

Nechezat de cai este frica lui de întuneric.

 

Roşul soarelui nu-mi aminteşte

de naivele revoluţii sau marile lanuri de maci,

cât de un lac într-un munte de bauxită

fără adâncimi neatinse,

o linişte pe malul căreia

doar un os de jivină mai vorbește de fire, de fugă.


Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

4 gânduri despre “Regele bufonului

  • VioletaS

    Revolta, victime, calai, pericol…. senzatia unui spectacol. Pe langa aceasta perceptie care imi umple simtirea de un veritabil hazard, percep o oarecare senzatie de sete de dincolo de viata. Un soare care domneste singur, inecand exterminator pana in adancime formele si esentele si un desert plin de iluzii, funerar si parca aproape vital, iti umple convingator fiinta cand citesti. Interesant.
    Mai trec.

    • administrator

      Într-adevăr, poezia aceasta chiar are ceva halucinant în ea când o citeşti. Soarele care domneşte singur seamănă cu oul cosmic din care izvorăşte viaţa însăşi. Cu toate acestea, aşa cum ai spus şi tu, te simţi răsplătit la capătul lecturii.

      Numai bine! Te aşteptăm în continuare.