Timpul aproape ruine


În curte, mama agaţă apusul pe sârmă
alături de hainele pescăreşti
agaţă bătrânele ceruri pe urmă
mai ia o albitură, o prinde şi pe ea în cleşti.

Două ciubote mici din blug, cu toc înalt
erau pantofii mei de damă
când celei ce mă-nvăţa să mă încalţ,
fără să-mi spună înţelepţii,
am început să îi zic „mamă”.

Apusul stă în cleşti pe sârmă,
pantofii îşi au blugul rupt şi tocul ros
prin hainele pescăreşti întoarse pe dos
o văd pe mama cu lut în mână:
„Casa noastră se dărâmă.”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *