Din viaţă i-a rămas doar dreptul
de-a fi ea prima
cea care sărută icoana la sfârşitul slujbei.
„Ecaterina, crezi că eşti singura care vrea să aibă crucea ei de sărutat?”
„Marusea, îţi dau crucea mea.
Cu Isus răstignit frumos pe ea
ca s-o văd pe bunica mea, Ecaterina, copilul meu Ecaterina cu ochii larg deschişi.”

Era îngrijorată că voi săruta picioarele lui Isus singură.
Mai am de sărutat o cruce de lemn,
apoi voi striga la umbra troiţei „bună ziua”.

Am fustă lungă, cu trei dungi, Ecaterina are cinci, mai am puţin până la cinci
şi, într-o duminică de iulie, am sărutat singură picioarele lui Isus.
Noaptea mistreţul mi-a lăsat un cap de lebădă în stuf.

Judecaţi-mă, regeştilor !
Eram Cuzma, starover născut într-o aboră,
în găleata de muls vitele.
Ah, ah, ce tânăr şi urât ca şalupele gri ale ucrainenilor!
Un şlep încărcat cu haine pentru militari români
a fost bombardat şi azvârlit pe mal.
Femeile cu tifos purtau vestoane,
paţanii purtau mantale,
bătrânii purtau paştanichii
Femeile mâncau papură şi laptele se acrea în piept,
bătrânii plecau să moară în pădure.
Ne lăsau pe masă o felie de pâine din mei.
Ah, ce femei bune de iubit la liziera pădurii Letea!
Ah, ce bătrâni buni de îngenuncheat înainteal lor!
Ah, nisip steril ca femeia cheală cu tifos!

Ştiu, Ulia, tu vei muri pentru că pâinea nu va mai dospi pe lijancă.
Ulia tu vei muri, la Galaţi fără stuful
din jurul casei.

Poezia mea este izvor de drept pentru pescarii
care plâng în faţa camerelor de filmat.
Poezia mea este un gard de lemn putrezit
într-un sânge care a refuzat cronicile.
Ulia, tu plângi acum la Galaţi
ca un pescar după lotcă
ca un pescar după fiu
ca un pescar după mamă
ca un pescar după întâia pereche de cizme de cauciuc.
Te-au smuls din gardul de stuf
tu, poartă scundă, inutilă.

La Galaţi, ah, la Galaţi moare Ulia mea. Moare Stipan. Moare gardul de stuf.
Te-au culcat din cuhne în living room.
Ţi-au dat berda jos şi ţi-au pus căciula omului de zăpadă
ca să râdă paţanii
care nu ştiu cum te va plânge Ivan
Ivan-crivăţul, Ivan-pescarul, Ivan-gardul de stuf.
Ulia, stuful nu a încetat să bată!

Glosar
berdă-şal de iarnă
butcă-casă mică
cuhne-cameră de mijloc
lijancă-pat din chirpici
paţan-copil între 6-10 ani

„Diet, vino să tăiem salcâmii pentru cocină şi ţuică!”
„Unde? La Doi Salcâmi”?
„La Doi Salcâmi”, preotul Serghei desenează cu cizma în pământ.
Femeile îi renasc la Doi Salcâmi copilul mort de dizenterie.

Femeile de la Doi Salcâmi nu miros a chizeac, nici a casă prăvălită.
Au fustele roşii şi sticlele destupate, dragele de la Doi Salcâmi.

La Doi Salcâmi preotul Serghei vinde bluza de lână
a bunicii mele Ecaterina, cadou de mamă.
Mandatariha o despleteşte. Îşi face ciorapi.
Seara îmi aduce cârjele lui Serghei.
Judecată de salcâm, întinde-mi-te pe frunte!

Timp nebun când copiii mâncau dude în cimitir!
Timp bătrân când fetele dansau murdare la Doi Salcâmi!
Timp sălbatic când se răsuceau femeile la horă
şi lumea nu-mi spunea nimic!
Furnicile mi se urcau pe zgârieturi,
oamenii se ţineau de mână la „Isaia dănţuieşte”.

Tinerii cinstesc bătrânii cu ţuică albă.
Judecata bună de salcâm
a oamenilor înscrişi în lista de Italia!

Glosar
Mandatariha-vânzătoarea

M-am mutat din vechea mansardă, între pereţii unui clopot
şi, cu vecerniile strânse, îl voi face pe diet să meargă din nou.
Să-i spui aşa – a zis Katka: „Lazăre, aruncă-ţi cârjele,
o să valsăm în ritmul unui buzunar peticit!”

Pe canalul Cerneavca, apa se sfinţeşte singură,
într-un vals, pe marginile unui buzunar peticit.

Paclon lui Elmen, uitat de papură!
Paclon lui Tihon, cu nume de linişte!
Paclon ţie, mamă, cu ochi de animal rar!

Glosar
Paclon ! – Salutări !

O să-i găsesc mormântul după crucile proaspete.
Câinele alb adulmecă mâinile tatălui nostru pe numele ei.
Părinţii mei au adus în casă un vâsc.

E un dud imens în sus. E intuiţia celor rechemaţi, în sus.
În procesiunea vulpilor, cizmele rămân în urmă.
Părinţii mei au mâncat din vâsc.

Sunt urme pentru câinii care duc spre casă.
Mai sunt urme care duc spre casă. Merg cozile înainte.
Părinţii aşează pe pragul meu un vâsc.

Dumnezeu a îngheţat lângă plop
când cel mai mic dintre noi s-a îmbătat cu rachiu de vâsc.
Iarna tătarii au aruncat un ochi spre mare.

Pădurea Letea. 31.12.2008

Eşti una dintre acele mame care-şi fac copiii să dea de pomană
după ce le-ai dat mâncare mestecată cu gura ta, cu saliva ta
ca să nu se înece mâncând pâine.

Eşti una dintre acele mame
care atunci când moare propria ta mamă, bunica mea
tu plângi şi strigi “Copilul meu! Copilul meu!”
De ce plângi mamă ? Copilul tău are ani, iar mama ta are lemnul de nuc ascuns in pod!
De ce plângi pentru mine, mamă, când mama ta moare ?

În neamul meu e lege scrisă
ca femeile să nu-şi plângă mamele atunci când plâng copiii.
În neamul nostru e lege în piele
ca femeile să plângă în nisip,
lacrimile să se absoarbă repede.

La unsprezece fix se pregăteşte o nouă revoltă de Amritsar
încă nu zboară corbii, dar tot vor răpăi mitralierele,
apoi la capătul ţevilor vor veni şi Eriniile.

E un inevitabil gust de pelin în ceaiul de mentă
cana se sparge de zid ca o inimă
şi nu se aude decât nepotul vecinei târşâind sania pe scări.
La unsprezece şi douăzeci sună reminder-ul.
Îmi amintesc
că avem uşă nouă şi degete care au uitat cum se bate
cum se sună, cum se pun pe rană.

La miezul nopţii un copil moare înjunghiat
când Lakme se otrăveşte cu frunzele de datura.
Nu se aud decât bliţurile aparatelor de fotografiat
şi Gorunul mut ca o lebădă pregătind copiilor ucişi sicriul.
Îmi torn vin roşu pe câteva frânturi din Delibes.
Aş vrea să mă audă din ambulanţă,
la 19 ani meriţi să ţi se cânte din Delibes în timp ce mori.
La unu noaptea se tace din nou.

Despre valuri se spun multe războaie
gemenii tăi detonează calendarele sub ape
şi doar bătrânii se grăbesc să strângă lunile
în care au aprins sfinţilor lumânări.
Gemenii tăi blonzi au uitat ziua în care balta a devenit a doua lor placentă.

Mi-e teribil de somn şi tu, Nina, mi te aşezi pe pleoape
cu şoldurile ca o lună, de 31 de zile, împlinită.
Uneori te ridici, mă trezesc şi le întind gemenilor tăi 50 mii
şi un pumn de porumb pentru malanca,
un pumn de porumb pentru străzile cu şanţuri de mentă.
Mă înţeleg în picioarele tale desculţe mai bine ca într-o autobiografie.
Mergi, Nina, mergi, umple-mi paharele şi străzile, umple-mă.