Nu va fi o rană sângerândă mormântul tău fără mine,
babica mea, Ecaterina!
Dar cum voi fi eu
carte bună de citit fără tine ?
Cum voi cânta florilor
necunoscătoare de vânt alb ca o bătrână,
o bătrână ca tine de albă?

Fascinant este
că tu nu ştii nimic,
tu nu înţelegi nimic din ce spun eu,
tu înveţi un regret omenesc întreg
a drojdiei de plăcinte,
limba neamului meu sângeros,
limba mea, crud sfinţită.

Eu sunt deja singură odată cu nisipul acela blestemat
care nici moarte nu se poate numi!
Cum să o primesc? Cu ce pâine să o frământ, babica mea?

Învaţă repede limba lumii
ca să pot deveni femeie în toată firea
şi să-mi spui că nu este rău să mori
că este Dumnezeul nostru, din izbuşcă,
inima mea, Ecaterina mea.