Să întindem mâinile
pentru o plasă
în care se vor prăbuşi păsările moarte!
Aripile rupte
sunt în mâinile noastre.
Niciun om nu a zburat vreodată
mai sus de propria-i nebunie.
Doar păsările care-și întrec propriul zbor
ne privesc și ne aplaudă.
Printre noi trec arlechini cu trompetă.
Cântecul lor ne îngenunchează.
.
Trupurile de pământ ni se fărâmițează.
Ne cerem înapoi. Păsările moarte cad putrezind
peste noi.
Îngeri izgoniți și prinși în colivii
pentru a-i pedepsi
apoi cu o libertate omenească.
Un arlechin vede movilițele
de pământ peste care sunt întinse aripile și se strecoară sub ele
ca un copil între brațele mamei.
Sa ne gasim aripile si sa zburam mai sus de propia-i nebunie. Un arlechin profund coplesit de intrebari si ce ar fi si cum ar fi, fara costum, fara culori.
Scri foarte frumos, felicitari.
Cuvantul tau a prins aripi dincolo de puterea gandului. Trupul e dependent de materialul din care este facut, sufletul in schimb e infinit, spiritual si divin. Cu aripi sau fara (imaginare desigur) dincolo de cuvant nu exista moarte. Exista doar
” Îngeri izgoniți și prinși în colivii „… in coliviile propriilor neimpliniri.
Multumesc, Iancu!