Marea te smulge din orice altă emoție
și te așază în ritmul ei.
Nu ai dreptul să fii străin și independent
în supremația azură.
Veliere semețe, într-un vals continuu, prin golfuri și strâmtori,
Cu siajul de pescăruși în urma lor.
Atât de multe chiote și râsete
de parcă nicăieri în lume nu se moare
și nu se plânge.
În tabloul vivace, pe o piatră, sunt eu
Cu borcanul meu de Italiamo Salsa
cu cafea,
Doar fiind,
agățându-mă doar
de acest verb mărunt ca o bozie
de care nu se prind victorii, câștiguri, glorii.
Pe piatra mea, cu cafeaua mea în borcan
sunt și mă gândesc că sunt
de parcă nicăieri în lume nu se moare și nu se plânge.
Veliere se înghesuie
în strâmtori ca într-un alcov
păzit de pescăruși,
în strigăte de copii și plescăit de apă,
într-un tablou vivace care blochează intrarea secretă în subterană,
acolo unde uităm cu toții că există mare
pescăruși
veliere
uităm că se poate râde, în hohote, din orice
de parcă nicăieri în lume nu se moare
și nu se plânge.