Nu există univers în a cărui carnație să nu vreau să pătrund
Nu există orizont care să nu mă înfurie
când știu că am prea puțin timp pentru marea lui de sânge și carne revoltătoare
așezată înaintea oricărei iluzii umane
cu silă regală.

Doar când știu disprețul unei entități, care observă și nu deplânge,
dar se îngrețoșează,
îmi înghit turbarea ca pe un dumicat putrid
și plec ca un câine
ca să mă întorc cu aceeași turbare mâine.

Acolo este o lume insulară eternă
și fiecare atom al meu se visează navigând imponderabil și glorios
în timpul ei monolitic
zgârmând contagios ca un car
până îl transformă într-o făină
pe care o inspiră cu nesaț.