Am obosit să-mi cer iertare,
de la morminte sau ochi
pentru liniștea ce va veni
am ales o singură piatră,
împăcarea cu sinele
pe care o poartă fiecare dintre noi
pe rugăciuni diferite.
mă reașez într-o emoție
ca într-un dans încărcat de fuste țigănești și de inele
și mă felicit pentru această scenă mediocră, cu o recuzită sumară,dar totalmente a mea.
Îmi este bine doar aici, în fața ruinelor pe care le primesc matern,
în spasmele străzii și ritmul neschimbat
al unei darabane uzate
careia atunci cand decide ii spunem lume,
Și pentru această lume eu sunt o plantă fericită,
aruncată
la întâmplare.
Dar dimensiunea ei reală este cea din ochii mei.