Ascunde-te în spatele casei. Roagă-te în spatele casei.

Unde nu există frică, nici paloare, doar purpura unui soare care apune.

Sprijinită de peretele grunjos, mă rugam așa cum îmi cerea ea

și înaintea ochilor era livada de meri.

Nu era loc pentru zeii oficiali.

Din când în când, apărea în colțul casei

un chip schimonosit de falsă idolatrie.

Ascunde-te în spatele casei.

Roagă-te ca înaintea ultimei icoane .

Nu am întrebat de ce. Nu existau întrebări.

În livada de meri și un soare pe care l-am văzut mereu apunând

îmi punea pe tavă divinitatea ei așa

cum îmi așeza, în fiecare dimineață, micul dejun.

Îi făcea bine sau îi plăcea să ne rugăm

împreună-uneori ai fi spus că este o plăcere pură, o degustare

de credință, după stropii de salivă care i se prelingeau pe buze.

Ne-am așezat în genunchi, ni se atingeau coatele.

Ea șușotea ceva, cuvinte șoptite într-un cuib

de ruine, într-un război prelung, cu un dușman glacial și taciturn.

Mie îmi suna ca o chemare a păsărilor de curte,

în șoaptă.