În herghelie era un mânz murdar când tu plângeai.
Nu ştiam dacă trebuie, mai întâi, să-i şterg lui nămolul din ochi sau ţie lacrimile.
Şi, până la urmă, ţi-am şters ţie ochii, el e mânz şi tu eşti mamă.

Eşti una dintre acele mame care-şi fac copiii să dea de pomană
după ce le-ai dat mâncare mestecată cu gura ta, cu saliva ta
ca să nu se înece mâncând pâine.

Eşti una dintre acele mame
care atunci când moare propria ta mamă, bunica mea
tu plângi şi strigi “Copilul meu! Copilul meu!”
De ce plângi mamă ? Copilul tău are ani, iar mama ta are lemnul de nuc ascuns in pod!
De ce plângi pentru mine, mamă, când mama ta moare ?

În neamul meu e lege scrisă
ca femeile să nu-şi plângă mamele atunci când plâng copiii.
În neamul nostru e lege în piele
ca femeile să plângă în nisip,
lacrimile să se absoarbă repede.