Câinii mei. Copite nepotcovite în fugile lui decembrie.
Părinţii mei au cântat despre vâsc.
O să-i găsesc mormântul după crucile proaspete.
Câinele alb adulmecă mâinile tatălui nostru pe numele ei.
Părinţii mei au adus în casă un vâsc.
E un dud imens în sus. E intuiţia celor rechemaţi, în sus.
În procesiunea vulpilor, cizmele rămân în urmă.
Părinţii mei au mâncat din vâsc.
Sunt urme pentru câinii care duc spre casă.
Mai sunt urme care duc spre casă. Merg cozile înainte.
Părinţii aşează pe pragul meu un vâsc.
Dumnezeu a îngheţat lângă plop
când cel mai mic dintre noi s-a îmbătat cu rachiu de vâsc.
Iarna tătarii au aruncat un ochi spre mare.
Pădurea Letea. 31.12.2008