Copilul poartă un costum de leu şi nu râde,
priveşte orizontul de ţevi
lungindu-se ca bocetele prin cimitire.

La ultima pomană
taică-su, cu mustăţi prelungi
aripi ce-au părăsit umerii
căzuţi prea mult spre pământ
a primit o portocală
-ei sunt cinci-
şi poate de aceea nu râde.
El a primit de pomană costumul de leu
să-i ţină de cald şi de vorbă.

El nu l-a văzut pe cel de vârsta lui,
pe o scenă de şcoală primară
spunându-şi replicile
în costumul de leu.
El nu ştie că în junglă
doar unul din zece pui de leu
ajunge la maturitate.
El nu ştie că pe scena din şcoala primară
celălalt
se făcea că este el
copilul de-acum cu costum de leu.

Nu va mai închide ochii la bocete în cimitire
căci bocete prelungi sunt orizontul
despre care se zice c-atunci când plouă naşte curcubeul.
Plouă din ţevi, curcubeul nu apare
a venit metroul
strivind zilnic sub şine curcubeul copilului în costum de leu.