Drumul întinde frânghia,
acrobaţii cad pe rând,
pe sârmă dorm salamandrele în gălbenuş de vrabie
pietrele merg mai încet,
seara scapă cumva printre degete,
pana la urmă pasăre diurnă rămân
oasele vorbesc la fel de tare.

O frunză, două, frunze, trei frunze, patru frunze, cinci frunze, şase frunze, şase frunze
Cum? Iar? Da. Pe sase ai scapat-o jos.

…şi în fericirea mea de copil cu gâştele
nu vreau să schimb absolut nimic
acum perfect egală cu şoseaua de câmp pe care doar vidrele nu aleargă.

Auzi, fă, tu când spălai rufele şi toată mocirla era la mine în balcon eu ziceam ceva?

şoseaua de câmp pe care doar vidrele nu aleargă cu picioarele la gâtul de kiwi al Doamnei Ambasador
norii fug spre dreapta, maşinile cu asfalt pe roţi aprind televizorul şi dansează pentru tine
şoseaua de câmp cu sălcii plângând marginile şi macii -sau sânge scurs de pe cuţite de undeva de sus,
perfect egală cu şoseaua de câmp, dorm salamndrele noapte-zi, glaben-negru, în gălbenuş de vrabie
Liftul înalţă Crişti, magdalenele nu plâng, dansează Flamengo în debaraua ticsită cu păianjeni renegându-şi crucea
Gutenberg îşi face pe malul Styxului bărci de întoarcere din hârtie. Degeaba.

Deschide geamul să nu intre ploaia!