Stâncile se izbeau de valuri şi copacii de frunze
când te-am cunoscut
timpul se arunca înaintea mea,
ca înaintea trenului, Karenina
marea mi se spânzura de gleznă
cu un delfin eşuat
cum se spânzură luna zilnic de beznă
atunci m-am ferit din drumul lor
nu doream moartea nimănui
a niciunui val, a niciunui minut, a niciunei meduze.

Astăzi, mi se-aruncă oamenii cu bloc cu tot,
metroul cu ţigani cântând l-acordeon,
timpul, străzile, cerul chiar acum crestat de-un avion
se aruncă în mine ca întunericul
în avenurile fără sfârşit din munţii Bihor

Cu plăcere sunt eu eşafodul
Cu plăcere sunt eu ghilotina
nici o prăpastie nu s-a umplut până acum
vreau să fiu eu prima.