Apologia întâi


A Păsării

El este un cinic autentic,
o monumentală pasăre cinică,
o pasăre care îşi lasă mustrările în inimi străine.
Să se trezească ele
cu suferinţe mai mari decât pot duce,
suferinţe care nu le seamănă,
dar le cresc pentru că le-au găsit în cuibul lor.
Iar omul suferă înr-un mod delicat,
și nu vezi cum din moartea lui se nasc îngeri
care ard
de la propria lumină.
Se mistuie bisericile
și tot ce i-a înlesnit umanului zvâcnet salvarea.
Orizontul ni s-a dezvăluit la început. A fost o amăgire.
Întunericul înțelept era, de fapt, o pierdere.
Noaptea s-a născut din trădarea corbului.
Păsările care s-au întors au fost uitate.
Zborul lor avea prea mult divin în el.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.