„Ai uitat să-mi pui penarul„, îmi spune.

Își scutură buclele castanii,

mă îmbrățișează și se colorează moartea.

„Nu mi-ai pus manualul de istorie„

și șuvițele blonde se preling peste ghiozdanul în care cotrobăie furios,

dar mă iartă,

mă îmbrățișează și se colorează moartea.

În fiecare clipă bucle castanii

sau șuvițe blonde mă ating,

mă mângâie

și mă cutremur: nu am crezut

niciodată că voi deveni ceasul atâtor miracole.

Pentru lumea din afară, nu mai port decât o liniște menajeră

care strânge promiscuitățile

le spală ca pe niște păpuși murdare

și le reașază într-o nouă ordine

potrivită cu această cădere de șuvițe curate, dulci.

Când vin de la școală,

șuvițe blonde și bucle castanii, calde

mă ating și, ca o lalea în termonastie, îmi deschid ochii și trăiesc.

Când veți pleca mai departe

să-mi lăsați în inimă șuvițe blonde și bucle castanii

la păstrare, ca într-un cufăr.

Eu le voi scoate, le voi mirosi,

apoi le voi pune la loc, cu grijă, pentru altă viață.