Nu am crezut niciodată că voi deveni ceasul atâtor miracole.

Exista o lume pentru care nu mai port niciun zgomot: o liniște decisivă se așază peste fiecare gest.

Mă opresc printre lumini noi – eu, o penumbră cu reputație – si, când va îmbrăţişez, se colorează moartea.

Din veselia voastră, se desprinde uneori o suflare moale, ca o zăpadă proaspătă, și mi se topește pe ceafă.

Știu atunci că mi-a mai rămas ceva din vârsta albastră a ferestrelor lui Chagall.