Infernul vine în noi când îi primim pe ceilalți
când îi adăpostim în bătaia de inimă irosită
și așteptăm următoarea ca să le satisfacem vanitatea.

Infernul se coace în lingușeala prietenului
care-ți întinde sticla cu apă
și-ți spune că este singura,
că a păstrat-o pentru tine,
dar tu știi că mai jos de zelul său putrid susură un izvor.
Sfârșitul este atunci când ridicându-te
din pat te îngrozește gândul
că trebuie să rânjești
pentru că doar așa se supraviețuiește.
Sfârșitul este când nu mai poți râde
și plângi amintindu-ți cum râdeai
„Infernul sunt ceilalți”
Și de ei depinde fericirea ta surogat,
singura posibilă.