Senia

Ea are trupul rotund ca un măr, bineînţeles,
ca un obraz, apoi ca o lună de 30 de zile, împlinită,
ca un cerc închis în nebunia unui acrobat, ca ochii tăi de cafea, ca o minciună.
Ea poate fi Senia sau poate fi lotus.
Totuşi astăzi este Senia. Atât.
De ce?
Taci. Senia. Atât.
Într-o zi poate fi toate zeităţile Olimpului, dar azi este Senia,
azi este cântec de valuri.
Cu mâini de prundiş caută robinetul de apă din gară.
Noi îl vedem blestemându-i aluziile,
e mâna ceasului în toate, e mâna unui timp pierdut chiar şi în robinetul de apă.
Dar ea îl caută.
şi nu ştie-
că e mâna unui timp pierdut în robinetul de apă
şi nu ştie-
că ea, Senia este cântec de stepă,
pe buze de femeie sterilă şi slabă.
Ea, Senia, rotundă la trup ca o lună tânără,
Senia, bătrâna oarbă.

El, gelos şi orb

El este slab, bineînţeles, ca o trestie,
ca o idee, ca un elev, ca un pensionar la modă, ca o femeie la modă.
Bătrâni şi orbi se ţin de braţ într-un altfel de dans al frunzelor de toamnă.
Orbii dansează în Subcetate ziua, pe la prânz.

Ei doi

“Ce faci?” el.
“Mă spăl pe picioare. Nu vezi că sunt murdară? Mă râde lumea.” ea, Senia mea.
“Parcă te măriţi!”
“Poate mă mărit. Ştii tu?”
“Cu cine?”
“Ştii tu?! Poate mă cere careva!”
“Te cere….” el, gelos şi orb.

Un copil de Subcetate plescăie din bici.
Îşi imaginează un cal negru, îşi imaginează o lume rea, îşi imaginează un fiu pe care nu-l iubeşte.

În seara de lac stătut se îndreptau spre un cer oarecare
un soare din cârpe roşii, doi orbi din Subcetate,
ea spălată cu apa de la robinet şi el slab ca o idee
“Unde mergem?”
“La o bere.” el, stăpân fericit al Seniei numai a lui, uitând de măritat cu altcineva, Senia mea.
Noi doi şi alţii
Mi-a venit să plâng, dar între timp, a venit şi trenul.
“Da, ştiu, a venit ceasul să fim simplii fericiţi”, i-am spus.