Indiferent dacă mâinile noastre prind rugină
gândindu-se doar să se atingă
în penultimul cântec spaniol pe care mi-l dedici
mă aştept în orice clipă
să redescopăr vechile civilazaţii maya
ai, spiritualmente vorbind, destule căni cu nămol să uzi ruine
să reînvie îndată şi omul şi planta.

Mă opresc zilnic înaintea unor gânduri supreme care mi se promit
şi abia când îmi oferi odată la două toamne un buchet de crizanteme
îmi amintesc că uitarea a fost prima inimă care a bătut pentru mine.

Cât de neghiob să fii
să crezi că poţi descrie zădărnicia
mai frumos decât statuia Venusei din Milo?

Indiferent dacă nu mai au prin ce să doară bazilicile tinere
clopotele se aud dincolo de ceea ce e prea viu să fie zid
asurzitor pentru emisferele ce-am devenit.