„Plin de merite, şi totuşi în chip poetic, locuieşte
Omul pe acest pământ.”

Holderlin

Acea colivie ce închidea omul
cu o pereche de aripi imense
s-a spart, spre mirararea tuturor celor
care ştiau despre colivii
că se deschid.
Dar, da, coliviile se sparg
de o simplă boare marină
sau de golul dintre doi copaci.

Din vârful unor trepte rudimentare
a coborât acel om
într-o stradă banală
într-un aer citadin, perfect lumesc, perfect divin
pentru o la fel de pământeană căutare
pentru o căutare de păduchi
pentru o căutare de suflet sau de un somn adânc.
Omul are dreptul la o potecă pe care se merge intens.

Nu vorbesc emfatic despre întâiul alungat,
nici despre lucrarea
desprinsă din unghia dumnezeiască.
Iubesc să-l văd pe omul din fiecare
într-un tablou
cu un soare puternic, de penel nebun,
răsfrânt peste un câmp reticent
pe care trece paşnic
omul,
acel om,
acest om,
tu sau oricine.