„Ai uitat să-mi pui penarul”
și își scutură buclele castanii,
apoi mă îmbrățișează și se colorează moartea.
„Nu mi-ai pus manualul de istorie”
și șuvițele blonde se preling peste ghiozdanul în care cotrobăie furios,
dar mă iartă,
mă îmbrățișează și se colorează moartea.
În fiecare clipă bucle castanii
sau șuvițe blonde mă ating,
mă mângâie
și mă cutremur: nu am crezut
niciodată că voi deveni ceasul atâtor miracole.
Pentru lumea din afară nu mai port decât o liniște menajeră
care strânge promiscuitățile,
le spală ca pe niște păpuși murdare
și le reașază într-o nouă ordine
potrivită cu această cădere de șuvițe curate, dulci.
Când vin de la școală,
șuvițe blonde și bucle castanii, calde
mă ating și, ca laleaua în termonastie, îmi deschid ochii și trăiesc.

În ziua în care veți pleca mai departe,
să-mi lăsați în inimă șuvițe blonde și bucle castanii,
la păstrare, ca într-un cufăr.
Eu le voi scoate, le voi mirosi, apoi le voi pune la loc, cu grijă, pentru altă viață