la granița dintre un măr prea copt și un soare de toamnă.
Poate merit să fiu aici, la limită,
să-mi măsor victoria a la Pirus,
dar iminențele sunt fastidioase,
nimic mai anost decât să fii sigur că în această clipă vei muri.
Toate încercările de a te strecura printre secundele acestei agonii,
toate mâinile care îmi vor prinde ceafa ca într-o menghină.
Ajută-mă să mă ridic,
să rămân indiferentă pe o bancă indiferentă
–doar mâinile puțin obosite
să le strecor în părul tău.