Îmi amintesc ziua în care mi-ai furat
tu mica bicicletă, prietene.
Veneai din dărăpănare. Purtai florile ei pe mâini.
Eu mă simțeam ca un pumn de nămol
aruncat în ochii tăi blânzi.

Strângeam câțiva spini în palme
când acele din degetele tale mă chemau
să scap în lume ca un cal sălbatic.
Cu toate parfumurile
pe care mi le-ai lăsat pe prag, lângă sandale,
tu nu ai reușit să fii porțelanul meu.

Azi mă gândesc la tine. Îmi lipsești.
În amintirile fără stăpân
tu ai buzunarele pline de piese colorate.
Ți-aș primi florile, ți-aș da bicicleta și sandalele,
doar ca să-mi aduci păpușa de nămol
pe care ai făcut-o pentru mine
spunând că mi-ar semăna
dacă nu i s-ar desprinde întruna mâinile.