Îl strig Doi ochi ca doi pui de vrabie

și el întoarce capul.

Îmi amintesc. În acea copilărie îmi amintesc.

Vrăbiile care au purtat cuie pentru răstignire. Așa spunea.

O urmăream cum dărâma cuiburile de vrăbii, apoi chema pisicile.

Animalele purtau puii chițăind în vie.

Le vedeam cum ridică mustățile mânjite de sânge,

retrase într-un deliciu

care va răzbuna frustrarea maselor.

Asa SE spune. Impersonalul dărâmă cuiburile de vrabie.

Se naste. Se spune. Se moare.

Nimeni niciodată nu a murit doar pentru el.

Mă simțeam vinovată

pentru fiecare vrabie care zboară deasupra casei,

în acea copilărie

în care s-a vorbit destul despre lanțuri și cuie.