Doi ochi ca doi pui de vrabie


Îl strig Doi ochi ca doi pui de vrabie

și el întoarce capul.

Îmi amintesc. În acea copilărie îmi amintesc.

Vrăbiile care au purtat cuie pentru răstignire. Așa spunea.

O urmăream cum dărâma cuiburile de vrăbii, apoi chema pisicile.

Animalele purtau puii chițăind în vie.

Le vedeam cum ridică mustățile mânjite de sânge,

retrase într-un deliciu

care va răzbuna frustrarea maselor.

Asa SE spune. Impersonalul dărâmă cuiburile de vrabie.

Se naste. Se spune. Se moare.

Nimeni niciodată nu a murit doar pentru el.

Mă simțeam vinovată

pentru fiecare vrabie care zboară deasupra casei,

în acea copilărie

în care s-a vorbit destul despre lanțuri și cuie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.