M-au împins cu furie,
ai fi spus că le-am furat un vis frumos.
Nu voi mai săpa în genunchii mei fântâni
care să vă țină în viață.
Nu mai sunt în mine întinderi
pe care animalele voastre
să întreacă în viteză iluziile mele.
S-au stins
sau se sting încet.
În viețile lor, aproape sfârșite,
m-am împotmolit şi caut viața mea
de care să mă prind.
Îi las în urmă,
nu le mai văd ochii,
nu-i mai aud strigând că sunt o lebădă
care și-a dat aripile pe blana unui câine.