Confesiunile unui monstru


Nu am știut să fiu ceva moderat și discret pentru tine,
ca un evantai,
iar azi un clopot de sticlă este mai cald și mai dulce.
Uneori îmi este prea frig în pielea mea
și îmi lipsește mirosul cald al sălbăticiunii.
Dacă ar mai fi ceva solar și teribil în mine,
m-aș întinde la picioarele tale
să-mi țin privirea puțin acoperită de pleoape,
așa cum îi place mâinii să-i apară ochii femeii.

Nu ți-am adus decât o furtună de nisip și niciun echilibru,
dar, după ce am fost insultați și îmbrânciți pe același drum,
și azi ne leagă un dublu fir de divinitate,
nu sunt eu acea proporție
care dă perfecțiunea cuburilor de gheață
ce se topesc delicat în vinul tău ars?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.