Declaraţie de avere


Între zdrenţe şi cărţi păpuşile se învârtesc într-un carusel.
Locuiesc într-un sertar, mobielierul meu e rusoaica de porţelan de la mama mea, Liuba, fotografia cu diet Chircic, babca Marfa, Andrei şi tanti Prosea, mai e o reproducere veche a stră-străbunicilor mei, fotografii cu diet Vasile şi fraţii lui Cuzma, Alexei, Filat, Iusei, Pancrat
în ziua concentrării, înainte să lucreze la Diribău, să coasă izmenele soldaţilor, să dreagă şoselele, mai sunt două farfurii de porţelan, a mea şi a lui Dan, aşa cum au fost două căni de tablă, aşa cum au fost două farfurii de tablă pentru munte, am păstrat farfuriile de porţelan şi am interzis tuturor să mănânce din ele, le ţin aproape să pot scrie cu degetul în praf „Pantaloni albaştri de tricot ”.
Mai mult decât pe tine am iubit poza cu un copil, cu genunchii umflaţi de lovituri, cu bunica alături, cu ochi sfredelitori, cu joacă şi praf şi mere, într-o curte pe care cândva am măturat-o eu.
Mai mult decât pe tine am iubit curtea pe care am măturat-o, mai mult decât pe tine am iubit doi copii cu câte o farfurie fiecare.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.