Să nu-mi spui că apusul
nu e gingia şubredă a zeului,
ce trebuie să fie zeu
ca să avem ce uita,
rânjind cu dinţii de marmură albă,
crucile care explică de ce cresc atâţia meri în lume:
când sădeşti păcat, păcat va creşte

L-am văzut azi dimineaţă cu gingiile roşii,
pictorii-i făceau tablou-n parc numindu-l „Răsăritul”.
Privea sângele născuţilor de astă noapte
cum le curge-n vene ca apa la robinet
în ritm de Sabre Dance, Khatschaturian.
Trist nespus văzând pe străzi iadul în duel cu iad
gândea: „De unde voi mai lua foc pentru ţigările Carpaţi?”

Patetic, avem un Dumnezeu sărac!